Duminică, 15 decembrie 2024, de la ora 16:00, Parma primește vizita celor de la Verona, în etapa 16 din Serie A, iar la conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul Fabio Pecchia (51 de ani) a transmis un mesaj pentru Valentin Mihăilă (24).
Talentatul fotbalist al naționalei României traversează o formă mai puțin bună, iar pentru Parma nu a mai izbutit să înscrie din data de 5 mai 2024. Atunci a punctat într-o partidă de Serie B, Parma – Cremonese 1-1.
Parma primește vizita Veronei în etapa 16 din Serie A, iar Valentin Mihăilă, Dennis Man și compania vor cu orice preț o victorie din această dispută.
După 15 runde, Parma ocupă locul 13 în Serie A, cu 15 puncte. În schimb, Verona se află pe prima poziție retrogradabilă, 18, cu 12 puncte. Așadar, o victorie i-ar ajuta pe românii Man și Mihăilă să se desprindă ușor de zona roșie a clasamentului din Serie A.
La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, antrenorul Fabio Pecchia a fost întrebat, printre altele, despre Valentin Mihăilă, care nu a izbutit să înscrie niciun gol în acest sezon. Românul, care a oferit două pase decisive în schimb, ar putea bifa, în fața Veronei, apariția cu numărul 100 în tricoul Parmei.
A avut un impact extraordinar în Serie A. O perioadă fără goluri nu este ușor de digerat pentru un jucător ofensiv, dar am mare încredere în el. Trebuie să continue să muncească și să învețe să gestioneze aceste momente, drumul spre gol este complicat, trebuie să insiste”, a declarat antrenorul Fabio Pecchia, dorind să îl încurajeze pe Mihăilă, potrivit Tuttomercatoweb.
Valentin Mihăilă se află la Parma din octombrie 2020, atunci când a fost transferat de la Universitatea Craiova în schimbul a 9.100.000 de euro. Însă, în intervalul ianuarie – iunie 2022, Mihăilă evoluat, din postura de jucător împrumutat, pentru Atalanta.
În totalul de 99 de partide pe care le-a jucat pentru Parma, fostul fotbalist al Craiovei a contribuit cu 15 goluri și 11 pase decisive.
Deocamdată, ei (n.n. Dennis Man și Valentin Mihăilă) au evoluții foarte bune în Italia și este un lucru foarte îmbucurător pentru echipa națională. Și pentru echipa lor de club. Sper să joace așa în continuare și să nu ajungă să lupte pentru retrogradare și să se salveze (n.n. fără probleme). Ar fi un lucru foarte bun pentru Parma la revenirea în Serie A. Acesta ar fi obiectivul lor”, Giovanni Becali, pentru ProSport.
Potrivit Transfermarkt, Valentin Mihăilă are în prezent o cotă de piață de 2.800.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER